Tudor Mateescu

Fotografi saraci cu mintea si sufletul blituiti caci ale voastre sunt injuraturile.

Ora: dupa 10 pm. Locatia: Laptaria lui Enache.
Meseria: pozar (ma super amuza acest sinonim gasit in dex; cred ca se potriveste perfect).

Stateam la masa frumos, lacrimand de fum si aer conditionat. In zare, un individ ca o umbra si imbracat ca in penumbra scruta orizontul precum un vulture firele de iarba cand isi cauta victima.

Eram soarecele. Era vulturul. Distantele de o suta de metri intre cer si pamant erau acum reprezentate de de doi-trei metri de intuneric. Ghearele lui erau obscen scoase si aveau lentila, vizor si blit. Pozarul era cu scula scoasa in toata nerusinarea ei si scruta intunecimile.

Simt ca se lumineaza. A fost scurta impresia. Iar se lumineaza.A treia oara explozie de lumina alba in globul ocular. Mai traiesc? Mai vad? Da!

Se repeta faza. Ok. I-am fost simpatic sau i-au fost altii. Iar se repeta si iar. Dar ma repet deja. Se intampla din nou. Se intampla inca o data. Aflu mai tarziu ca ar fi ziarist/pozar la Cotidianul sau Atac. S-a justificat de ce face poze. Daca e pozar are voie.

M-am aratat indigant. N-a fost de ajuns. Cand a facut o poza i-am aratat degetul (ma scarpinam cu el pe frunte.. neintentionat ). A continuat.
Eram decis sa ma duc sa-i zic ca daca nu termina trantesc aparatul acela. Au urmat inca trei flash-uri. La al treilea flash i-am zis: “Ce pula mea tot faci poze incoace?!” in timp ce am gesticulat violent cu mana spre el. Limbajul verbal si nonverbal au fost in armonie. S-a oprit cu pozele facute spre masa noastra.

Acest pozar era un frustrat care se simtea important. Importanta ii era data de aparatul de fotografiat care-i justifica existenta in acel loc. Brandul Cotidian/Atac ii suna in cap, crescandu-i importanta. Era un incompetent. Un fotograf adevarat nu deranjeaza prin pozele lui momentele. Nu ruineaza momente unice! Chiar daca asta inseamna sa pozeze un copil in timp ce moare iar un vultur il asteapta. Glumesc! Ce s-a intamplat atunci este la fel de aberant. Mai aberant este ca s-a dat un premiu. Dar cine suntem noi sa judecam?

Doresc sa inchei cinic.
Acest pozar poate nici nu se simtea fotograf sau important. Exista sansa ca el sa fii jucat un joc ce l-a invatat de mult. Pozele lui insistente dupa ce a inteles mesajul ca deranjeaza, ma fac sa cred acest lucru. Se comporta ca si cum ar dori sa primeasca un sut in fund. Juca jocul da-mi un sut. Din pacate nu era un “jucator profesionist” pentru ca atunci cand am fost pe cale sa joc te-am prins ticalosule s-a oprit. Daca ar fi continuat ar fi putut juca dar nu e vina mea.

In concluzie, acest articol este (intr-un fel) incheierea jocului te-am prins ticalosule, in care m-a atras dar nu m-a lasat sa-l sfarsesc.

Asa ca… te-am prins ticalosule!