Nu stiu cum esti tu, dar eu cand vad violenta stiu ca vad un animal. Iar cand vad un animal stiu ca nu are spirit, ratiune si inima, decat la cel mai jos nivel – instinctual.

Am zis oameni trandavi pentru ca cei care scandeaza pe facebook, twitter sau in piata, diferite lozinci sunt trandavi in spirit, rugaciune si munca. Au o minte lenesa, care alearga spre cea mai rapida si simpla solutie a omenirii (de cand lumea si pamantul) – da vina pe celelalt.

Revolutiile de obicei sunt puse la cale tot de minti politice – schimba un guvern cu alt guvern. O putere cu o alta putere. Mintea de politician e aceeasi.

Iar in spatele puterilor politice exista grupuri de interese care trag itele. Acest lucru este stiut si este foarte vizibil de exemplu in SUA. Nu conteaza ce partid vine la putere, politica este aceeasi. Poporul are voie sa se razvrateasca cat vrea. “Zicem ca ei si tot ca noi facem.”

Dar sa revin.

Lumea in care traiesti este rezultatul propriilor tale actiuni, ale familiei tale si ale neamului tau.

Cererile pestrite si necongruente ne arata clar pentru ce a iesit lumea in strada: pentru propriul egoism si interes. Romanul asteapta inca sa-si gaseasca rezolvarea problemelor de la altii.

Cand m-am mutat in noua locuinta sub apartamentul meu exista o agentie de pariuri (stanley bet). Cand am luat apartamentul, in iarna, in fata blocului era liniste si agentia era pustie. Am zis “ah, e ok, ia omul biletu si pleaca ca la loto”. Aveam sa aflu ca m-am inselat si ca acel bloc era terorizat de ani de zile “baietii revolutionari din ziua de azi”. Mizerie, galagie si vandalism.

Nimeni din bloc nu facea nimic. Nici o reclamatie nimic. Toti treceau pe langa privind intr-o parte, inchizandu-se in apartamentul lor. M-am pus pe sunat politia si am facut reclamatii peste tot unde am putut un an de zile. Incet, incet s-a facut si curatenie si lucrurile s-au mai aranjat. Mai este inca de munca. In zona mai sunt probleme de la alte magazine si banci (care au alarma defecta si le porneste in noapte deranjand cel putin vreo 20 de blocuri).

Problema cu alarma cred ca este de cativa ani de zile. De asemenea, am constat ca sunt singurul care suna sa reclame pornirea alarmei. Toti stau inchisi si nu au o atitudine de responsabilitate civila. Isi ocupa abuziv locurile de parcare, isi zgarie masinile si sunt indiferenti la problemele celorlati.

Aceasta este pe scurt viata din zona in care traiesc. Cum e viata ta?

Asemanatoare?

Faci ceva pentru aproapele tau? Te lupti cu birocratia si incerci sa respecti legile statului folosindu-te de ele?

Sau fugi repede acasa dupa o zi de munca si-ti bei mintile in fata televizorului?

Iata, “revolutia” in weekend s-a oprit.

De ce? Pentru ca tinerii “revolutionari” trebuie sa iasa in cluburi si sa se laude cu ce au facut, sa bea, sa fumeze si sa fie “high”. Daca toata saptamana am vazut poze cu “revolutia” acum in weekend e timpul pozelor de club.

Deci problema este in noi. Problema este in celula statului – familia. Da, celula s-ar putea repara daca ar avea un cap capabil. Dar acest cap este format din celulele bolnave.

Schimbarea trebuie sa inceapa la nivel de individ, familie, neam, vecini, bloc si asa mai departe.

Iar schimbarea poate sa apara doar prin: dezvoltare spirituala (insusirea virtutilor), MUNCA si actionare conform legilor statului.

Omul merita perfect ceea ce are. Toti o meritam. L-am meritat si pe Ceausescu, si pe Iliescu si pe Constatinescu si pe Basescu si asa mai departe.

Daca revolutia va porni de la nivel celular atunci mai avem o sansa in fata puterii mondiale care trage sforile partidelor si intereselor.

Cu totii stim deja, ca oricine va veni la putere din gruparile politice va face acelasi lucru.

Sa nu mai fim trandavi. Sa incepem schimbarea interioara.

Sa nu mai fim vasul unde se poate acumula ura, supararea si disperarea. Sa devenim vasul in care se acumuleaza rabdarea, nadejdea fara limite, iubirea, acceptarea, iertarea si intrajutorarea.

“Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:

- Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline. Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus:

- Acum ai vazut Iadul

Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa . Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus:

- Nu inteleg.
- Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi. ”

Iubeste-ti aproapele.

Mai mult ca niciodata acum stiu sigur ca atunci cand cineva are o provocare, ce este catalogata ca “necaz” in gandirea comuna are de fapt o binecuvantare.

Prima oara cand credinta mea a facut un pas spre ideea ca esecul este de fapt un feedback, a fost cand am citit o carte de NLP. Cartea exprima simplu, ca daca ai obtinut un esec, de fapt ai obtinut un rezultat in urma actiunilor tale. Daca nu este rezultatul dorit, atunci trebuie sa-ti schimbi modul de a actiona, pentru ca daca nu-l schimbi, vei obtine in continuare acelasi rezultat.

Dar mai mult de atata, necazurile te ajuta sa faci un salt cuantic si sa vezi lumea din alta perspectiva.

Nu sunt de compatimit cei care au “necazuri”, deoarce ei sunt binecuvantati. De compatimit sunt cei care nu au, pentru ca raman incremeniti in acelasi cerc de confort.

Paracelsus spunea in Opus Paramirum ca “Dumnezeu ii pedepseste pe cei pe care-i iubeste si aceasta este o mare taina”. Arsenie Boca de asemenea afirma acelasi lucru. Iar daca petreci mult timp in “necazuri” vei ajunge si tu singur la aceeasi concluzie.

De ce oare misticii se nevoiesc prin izolare, infometare, lipsa de confort si mai stiu eu ce alte tehnici ? Ce sa mai vorbim de fachiri?  Tu, printr-un “necaz” primesti totul de-a gata, servit si pregatit.

Primesc diferite emailuri de pe academiademarketing.ro care se rezuma  (pe scurt) astfel:

• sunt necajit ca nu am bani
• sunt indatorat
• sunt pensionar si bolnav
• sunt bolnav
• mi-a fost foarte greu in viata si-mi este in continuare greu

Dar care este beneficiul in urma acestui lucru? Ai ajuns sa cauti. Ai o mana calda care te impinge de la spate sa iesi din starea actuala. Ai ajuns sa-ti doresti sa te dezvolti material, personal si spiritual.

Daca ai un necaz multumesc pentru el – este defapt o binecuvantare. Si acea binecuvantare te va ajuta sa cresti. Si totul in acest univers se echilibreaza. Sa nu crezi vreodata ca suferi degeaba si ca totul n-are nici un sens.

Exista sensuri si daca vei cauta in adanc si vei dori sa le gasesti le vei gasi.

Intotdeauna am zis ca pentru ca un om sa se schimbe, este nevoie de un soc puternic care sa-l scoata din banda de energie in care se afla. Cei care nu primesc aceste socuri, raman incremeniti pe acea banda sau se afunda mai jos.

Faptul ca te afli acum intr-un impas, pe care-l constientizezi, nu inseamna altceva decat inceputul calatoriei spre o banda superioara.

Placerea si confortul sunt moarte si degradare. Constientizarea, trezvia si lupta sunt un mod sigur de a creste. Poti observa acest lucru uitandu-te doar la natura cum functioneaza.

De exemplu, daca vrei sa-ti cresti muschii trebuie mai intai sa-i distrugi. In momentul in care tu ridici greutati, celulele masei musculare se distrug. In pauza de odihna, organsimul “suplimenteaza” muschii cu si mai multe celule musculare pentru a face fata efortului. Si astfel muschiul carnii a crescut.

Daca nu esti lovit nu cresti. Toate religiile lumii afirma acelasi lucru – distrugeti egoul daca vrei sa cresti in spirit.

Sa iau un exemplu contrar. Pune de exemplu un om in lux si confort, da-i sanatate, bani si succes. Va evolua ca om, ca spirit? Sau va deveni un animal posedat de dorinte, dominat de bautura si placerile societatii, de care nu se va satura niciodata? Ce sanse are acest om sa duca o viata ce are sens? Ce sanse are sa caute si sa-si doreasca altceva? Sau, procentual care ar fi sansele?

Uita-te in ochii oamenilor. Unde gasesti inima si intelepciunea? In nici un caz nu le gasesti la cei care nu au fost incercati. De ce? Poate pentru ca pur si simplu se confunda complet cu trupul, cu gandurile si dorintele lor si tot ce concep este din perspectiva propriului lor ego.

In concluzie, multumeste pentru necazuri, sunt binecuvantari. Chiar daca poate acum nu vezi acest lucru il vei vedea mai devreme sau mai tarziu. Foloseste-te de “necaz” pentru ca este o binecuvantare ce te ajuta foarte mult.

” La soare, roata se mareste; 
La umbra, numai carnea creste
Si somn e carnea, se dezumfla,
Dar vant si umbra iar o umfla… “

Surse: citat riga crypto si lapona enigel, poza

Tacerea…

Vroiam sa scriu titlul “tacerea este sfanta”. Dar mi-am dat seama ca as limita, cataloga si eticheta ceva ce nu are margini.

De la infranare am ajuns la tacere. Este atat de naturala, adanca si infipta incat ma simt din alta lume.

Ma uit in stanga si dreapta cum lumea se scuipa (sau ma scuipa) si se bate cu pumnul in piept si nici nu mai am vreo motivatie sa intru in joc, sa-i corectez, sa le zic ceva sau “sa le arat eu lor”.

De asemenea am ajuns sa nu mai inteleg agitatia, graba, ingrijorarea. Si mai mult de atat, nici sa nu le judec.

Iau lucrurile asa cum sunt. Doar imagini pictate pe o panza efemera.

Mai am cateva scapari ale robotului din mine. Dar pe urma ma uit in spate si ma intreb: cat de stupid sunt? cum ma pot supara pe un orb? de ce ma port ca un orb?

Linistea
Adanc patrunsa-n pietre.
Taraitul greierelui.
Basho

Pana nu demult credeam ca avem o putere. Credeam ca eu fac. Eu dreg. Imi fac planul, il execut, obtin rezultatele. Dar nu este asa.

Cine crede ca oricine poate daca respecta un plan si niste reguli se inseala amarnic. Nu se poate fara vointa divina. De fapt, nu poti face absolut nimic fara vointa divina.

Acum cateva zile am vazut un videoclip cu Arsene Papacioc care zicea ca exista un Duh Sfant in toate, la care si oile se inchina (asa-i zisese mama lui) si ca noi nu putem face nimic – “nici sa albim vreun fir, nici sa miscam vreun fir din cap fara voia lui”.

Te-ai gandi initial “eh, ce-s prostiile astea?” Chiar nu pot sa am nici o vointa. Uite daca vreau sa fac aia o fac. Cine ma opreste?

Nu te opreste nimeni, pentru ca este doar smerenia lui Dumnezeu care te accepta asa defect, inconstient si egoist cum esti. Iar Dumnezeu asteapta cu rabdare sa revii la el.

Ceea ce este interesant de observat este ca prin ceea ce ne ofera Dumnezeu (iubire, rabdare, smerenie) ne si cere in schimb. Iar noi suntem atat de departe de acest lucru.

Acum inteleg cuvintele lui Iisus cand zicea ca daca vrei sa fii mare atunci sa fii mic si sa servesti la toti in cel mai smerit mod.

Este paradoxal. Stiu. Mai ales pentru filosofia epocii in care traim, in care credem ca omul poate si ignoram semnele continue, ca omul este doar un pai fara pic de vointa reala.

De aceea, mandria, aroganta sunt nebunie curata si trebuie luptat impotriva lor.

Am vazut unde duce mandria. Am vazut efectul madriei asupra mea. Da. Societatea incostienta o ridica la un statut inalt. Iti zice – esti mandru, imbracat frumos si-ti zici in oglinda “sunt cel mai bun” atunci te iubim, daca nu, te uram.

“Liderii” din ziua de azi sunt decat niste maimute care se bat in piept, iar rezultatele lor se vad clar:  manipulare si nefericire totala intr-o goana nebuna dupa o putere ce nu exista si este o iluzie.

Un lider adevarat este un lider smerit. Un lider ce se inchina in fata altora si care vede dincolo de ambitiile fara sens ale egoului.

Tot acum cateva zile mi s-a intamplat. Am dat un email si am zis persoanelor respective sa faca o donatie daca pot si daca nu, macar sa dea mailul mai departe. Unele dintre raspunsurile primite au fost injuraturi si comparatii intre plata abonamentului la telefonul mobil si suferinta fizica a altora. Pentru unii nu conteaza ca un om moare langa ei. Important este sa-si implineasca nevoile lor egoiste si anume sa aiba bani de platit telefonul mobil.

Iata deci ce poate sa insemne ego, mandria si “tinerea cu dintii” de cele vremelnice. Nu trebuie sa fii doar bogat sau sa ai succes pentru a cadea in aceasta capcana. Si sarac si bolnav poti cadea usor in aceasta capcana. Mila de sine, plangerea de sine este tot mandrie. Sa vezi doar interesul tau de asemenea. Sa compari “marile tale probleme” cu ale altora. Sa-ti bagi boala in fata doar ca sa obtii avantaje.

Solutia? Un “zoom out”. Detasare de corp. Constientizare. Oare nu ai rade de o masina daca masina gandeste cand e condusa, ca de fapt ea conduce? Nu ti-ar fi mila de saracia ei?

Cauta in adancuri Conducatorul adevarat.

Foarte mult timp am inteles rabadarea la un nivel superficial.

Pentru mine, rabadarea era asociata cu binecunoscuta zicala “rabdare si tutun”.

Rabadarea, intr-o intelegere superficiala, presupune stres, agitatie, capitulare, violenta, revoltare, fataire si tutun.

Dar rabdarea nu este acest lucru.

Primul nivel al rabdarii l-am inteles dintr-o carte de NLP unde Robert Dilts spunea ca atunci cand vrei sa se intample ceva, trebuie sa astepti ca si cum ai fi in gara si ai astepta un tren.
Stii ca trenul va veni si in acelasi timp esti detasat, calm, stai pe banca si te bucuri de aerul garii.

Aceste vorbe mi-au intrat pe o ureche si au ramas acolo undeva suspendate, cat pe ce sa iasa pe cealalta!

Intre timp experienta m-a invatat rabdarea si stiu ca nici acum nu o stapanesc intru totul.

Rabdarea presupune detasare. Stiam acest cuvant. Toti il stim. Dar il putem trai? Il putem trai daca ne luptam in aceasta directie.

Rabdarea inseamna lasare in voia Domnului. De ce, tu un fir de pai crezi ca ai puterea sa schimbi ceva si sa-ti faci voia? Adevarul este ca te inseli.  Atata timp cat functionezi ca un animal (reactiunile tale, ca nu pot sa zic actiuni, sunt determinate de dorinte materiale, de pofte, de ego, de placere trecatoare) viata ta este supusa legii accidentalului.

Lege accidentalului: un caine vede un os in mijlocul autostrazii si alearga balosind spre el.

Rabdarea inseamna sa stii ca totul este trecator. Cea mai lumeasca fericire (fericirea externa) trece – parintii, casa, copii, familia, sanatatea, averea, puterea. Cele mai crunte nenorociri trec si ele – razboaie, boli, certuri, ura, napastuiri etc.

Rabdarea inseamna sa fii constient de aceste lucru si sa te indrepti intotdeauna spre interior.

De exemplu. Poti multumi cand cineva iti da o palma. Ai oportunitatea sa te intorci in interior, sa fii calm, sa-l iubesti, sa realizezi ca ce s-a intamplat este ceva superficial si sa intorci si celalalt obraz. Sau, poti reactiona la un nivel prim de evolutie si sa dai o palma inapoi, sa te infurii, sa plangi, sa te intristezi. Bineinteles, acelasi lucru trebuie sa-l repeti si pentru urmatoarele o suta de palme. Pentru ca asta inseamna rabdarea, nu sa te abtii de la o palma. Ci sa fii perfect fixat in interior.

Un om care rabda este un om centrat in interior. Nici fericirile si nici nenorocirile nu-l misca. De ce sa exuberezi de bucurie pentru un lucru exterior ce de fapt este doar o imagine exterioara formata din atomi care in interior sunt doar spatiu gol? Imagine ce va disparea intr-o secunda din viata ta. Pentru ca timpul este relativ. Ce sunt 10,20 de ani cand te uiti in spate daca nu cateva secunde si imagini?

Am citit o poveste.

Un maestru zen si discipolul lui asteptau sa treaca podul. Cand vine un samurai beat care se impingea in fata. Acesta se baga in fata maestrului si-l impinge sa intre primul. Discipolul foarte revoltat. Maestre nu se poate. Cum isi permite acest samurai sa te jigneasca? Nu se poate, spune-i ceva. Rabdare. Ii spune maestrul. Ajung pe pluta si samuraiul beat se ia de maestru. Il bate cu batul, il scuipa si se distreaza pe seama lui ca nu reactioneaza cu nimic. Discipolul era foarte furios si vroia sa sara la bataie. Este oprit de maestru care-i spune. Rabdare. Ajunsi pe mal coboara de pe pluta. Samuraiul vine repede la maestru si se inchina la picioarele lui. Fii maestrul meu. Te-am scuipat, mi-am batut joc de tine si tu nici nu te-ai clintit sa-mi sari la gat. Toata viata am invatat sa lupt si sa stapnesc arta sabiei, dar niciodata nu am intalnit un om mai puternic ca tine.

Cam asa suna povestea. Cam asta este puterea rabdarii. Este o putere. Este o detasare si o orientare catre interior. Este liniste si pace pe care nimeni nu ti le poate lua.

Era o data un om pe camp cu o galeata. Dintr-o data venea o furtuna mare de tot. Ce sa faca? Cum sa se ascunda ? Nu avea nici un copac si nici o scapare de furtuna. Atunci omul s-a dezbracat de haine si le-a bagat sub galeata. S-a asezat pe galeata si a asteptat sa treaca furtuna.

A fost o data ca niciodata o curte de gaini de ziceai ca e Raiul gainilor pe pamant. Intr-un colt crestea iarba proaspata si frageda, udata de un paraias rece si cristalin. Colo era o bara pe care se cocotau. O capita acolo, o groapa scurmata mai departe. Rame cat curpinde in coltul cu balegar.

In mijlocul curtii de gaini trona un nuc mare si umbros, cu cracile apropiate de pamant. Acolo se puteau cocota gainile cu visuri de preamarire. Stateau pe acea craca de nuc si incepeau sa cotcodaceasca de zor. Cand se intampla acest lucru, Universul avea grija si le arunca o mana de boabe de grau proaspete si de porumb.

Zeul gainilor le iubea si avea grija de ele ca sa-si implineasca toate dorintele.  Vroiau iarba, napi, boabe de porumb, grau, rame tot ce le poftea inima primeau aruncat de dincolo de gard, cazandu-le ca din cer si implinindu-le dorintele.

Aveau si un cotet construit dat de natura unde-si puteau depune ouale-embrionare, care in 99,99% din timp dispareau si nu ieseau din ele nici un pui. Dar de ce sa fie acest lucru o problema pentru o gaina?

Uite asa decurgea viata in liniste si pace in Raiul gainilor. Toate erau frumoase, rame din abundenta, grane, umbra si apa de baut.

Dar din cand in cand mai venea furtuna. Din cer cadea o mana de graunte si cand toate gainile se imbulzeau sa le prinda, o mana cadea de sus prinzand o gaina si cu un topor ii reteza capul. Retezarea capului avea loc de partea cealalta a gardului si cum gainile au memorie scurta, uitau de moartea si rapirea unora dintre surorile lor.

Si uite asa istoria se repeta. Gaina disparuta era inlocuita de alta. Pe craca de nuc se suiau alte gaini care isi cotcodaceau dorintele la Zeul gainilor.

Acesta avea grija de fiecare data sa le faca pe plac. Ca doar care altul poate fi roulul Zeului gainilor daca a nu le face pe plac?…

Cand intru intr-un vortex negativ primesc sfaturi de la doua tabere. Prima imi zice “mai du-te si tu la biserica” iar a doua imi zice “tu-ti creezi lumea, asta ai atras”. In drumul meu spre Adevar tindeam sa-i cred ba pe unii, ba pe altii. Ne cream lumea sau suntem trasi la socoteala de Dumnezeu pentru greselile noastre?

Arsene Boca spunea ca “prostul zice Doamne miuluieste-ma si ajuta-ma, si prostul se alege cu o boala sau o “nenorocire”. Pentru ca intotdeauna Doctorul De Suflete stie ce e mai bine pentru sufletul tau!”

Am observat ca adesea lumea cand se duce la biserica si se roaga, are dorinte materiale. “Doamne da-mi sanatate, da-mi bunastare, da-mi iubire, da-mi succes”. Cand omul primeste opusul, se sperie si se considera pedepsit de Dumnezeu!

Consider cam ciudat sa te rogi pentru astfel de lucruri lui Dumnezeu, daca ai citi Biblia sau daca ai avea cateva notiuni legate de istoria Dumnezeu-Om.

In curand vine Pastele. Ce s-a intamplat de Paste? Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce si a inviat. Din pacate pe noi oamenii ne intereseaza doar partea cu invierea. Noi, orbi prin alegere, ignoram ca Singurul si Unicul Fiu al Lui Dumnezeu a fost rastignit pe cruce.

Rasplata Fiului au fost piroanele infipte in maini si picioare, udate de sangele propriu. Iar noi ne rugam pentru o masina mai buna, pentru o sanatate mai buna si pentru bani mai multi.

Dumnezeu ii cere tatalui sa-si sacrifice propriul fiu pentru a-si dovedi iubirea si credinta. Ce sa mai zicem de Iov?

Toate aceste lucruri pentru crestinul de rand par a fi uitate si ignorate. Dumnezeu trebuie sa fie cineva bun acolo sus care sa aiba grija de bunastarea ta materiala si de binele tau!

Contrar comentarilor ironice mie mi se pare extraordinara provocarea lui Dumnezeu. Cum poti face un parinte sa inteleaga viata vesnica, daca nu-i ceri sacrificarea fiul? Cum poti face un om sa transceada aceasta lume materiala daca nu-l supui la “chinuri si nenorociri” ?

Orice confort si orice bine in aceasta lume, tencuit cu atasare, are rolul de a te pierde. Doar daca te poti detasa, doar daca poti constientiza si realiza vremelnicia timpului poti pasi spre Imparatie.

Dumnezeul Crestin nu te rasplateste cu faima satanica a pamantului(bani, femei, sanatate, succes, bunastare) ci te rasplateste cu rastignirea Hristica! Cand o primesti, multumeste ca ai fost ales! Esti pregatit pentru a transcede.

Sunt aiciacum. Aud tocul ce izbeste asfatul. O vrabie falfaie. Vantul imi suiera la urechi. Voci de vibratie diferite.

Sunt aiciacum. Fosnetul unui celofan. Harsaitul calcaiului pe asfalt. O cheie intr-un buzunar. Un ciript.

Atunciacolo. Aoleu iar va trebui sa ma cert cu cei de sub. Doamne cat de nesimtiti pot sa fie. Senzatie de rau si disperare.

Sunt aiciacum. Pasi de copil ce alearga pe asfalt. Fosnetul unei pagini intoarse. Miros amestecat de parfum.

Atunciacolo. Aoleu doar ego vad in jur. Incredibil cum lumea se invarte in jurul pizdei. Pentru ce exista meltenii astia? Care le este motivatia ultima daca nu iluzia puterii si pizda?

Sunt aiciacum. Pasi pe asfalt. O multime de pasi.

Atunciacolo. Oare isi da lumea seama ca pasii lor fac mai mult zgomot decat masinile?

Sunt aiciacum. Armonie. Ritm in mers,harsait si vocile care vibreaza.

Atunciacolo. Iar barfesc femeile. Doamne ce subiecte stupide despre cum ii stralucesc dintii. De parca nu o sa moara si nu o sa-i cada vreodata dintii.

Sunt aiciacum. Miros de narghilea. Sunet de chitara. Vajait la ureche. Corpul se opune vantului. SoareleVant e bland. O maneca ma incalzeste si alta ma racoreste.

Atunciacolo. Nu vezi ca e trecere de pietoni proasto? Sunt aiciacum. Doamne iarta-i cum si eu ii iert. Atunciacolo. De ce sa fie iertati astia?

Sunt aiciacum. Mirosul cartii vechi. O petala de floare cade intre pagini.

A fost o data ca niciodata un copac. Acest copac tot crestea si se tot marea pe zi ce trecea, pe an ce trecea. In jurul lui era multa iarba, care de la an la an, crestea, se usca si murea. Intr-o oarecare zi, s-a hotarat copacul sa i se adreseze ierbii.

- Tu stii ca vei muri cand va da frigul?.
- Eu? zise iarba. Stai sa vezi ce mor gandeceii cand da frigul. Eu sunt nemuritoare!

Frigul veni si micile insecte murira.

- Uite eu n-am murit! ii spuse iarba copacului.
- Vei muri, stiu acest lucru pentru ca eu sunt nemuritor! zise copacul.

Inghetul si mai mare veni si iarba murise.

- I-am zis dar nu m-a crezut! rase copacul in sinea lui.
- Eu sunt nemuritor!

Trecura ani la rand si copacul crestea, iarba murea si tot aceeasi discutie o avea copacul cu iarba.

Dupa zeci si zeci de ani copacul imbatranise si deja isi simtea povara trupului. Era gaunos si putrezea pe ici, colo.
Langa el era un bolovan care nu se prea schimbase in toti acesti ani. Se hotara sa-l intrebe si pe bolovan.

- Bolovane, si tu esti nemuritor?
- Si eu sunt copacule! Eu sunt chiar mai nemuritor ca tine, ca uite nu m-am schimbat cu nimic. Pe cand tu ai cam imbatranit.  Cred ca ai putea sa mori! zise bolovanul.
- Cum? Eu sa mor? Niciodata! Nu vezi ca sunt prea ocupat sa prelucrez lumina soarelui si sa extrag apa din pamant?! Ce s-ar face Universul fara mine? zise copacul.
- Cum ce s-ar face? Tu nu vezi ca peste tot unde te uiti vezi stanci si pietre? spuse bolovanul. Lumea e a noastra! Menirea lumii suntem noi!

Copacul nu-l mai baga in seama si suparat se intoarse la activitatea lui. Oricum nu avea o oglinda in care sa se priveasca.

Trecura ani si ani si copacul muri. Atunci bolovanul rase.

- Ha! Ti-am zis copacule ca vei muri! Lumea este a mea! Sunt nemuritor si dainui in vecii vecilor.

Trecura secole si secole, ploua, batu vantul, marea castigase teren. Tot tarmul stancos deveni o plaja macinata cu un nisip pur si curat!
Intr-o buna zi trecu un om si s-a hotarat sa faca un castel de nisip. Dupa ce facuse acest superb castel de nisip la care muncise cu sarguinta ore si ore, un val il matura complet. Omul atunci gandi: “oau! ce bine ca viata mea pe pamant nu e un castel de nisip si e mai mult de atata!”