Tudor Mateescu

Nu stiu cum esti tu, dar eu cand vad violenta stiu ca vad un animal. Iar cand vad un animal stiu ca nu are spirit, ratiune si inima, decat la cel mai jos nivel – instinctual.

Am zis oameni trandavi pentru ca cei care scandeaza pe facebook, twitter sau in piata, diferite lozinci sunt trandavi in spirit, rugaciune si munca. Au o minte lenesa, care alearga spre cea mai rapida si simpla solutie a omenirii (de cand lumea si pamantul) – da vina pe celelalt.

Mai mult ca niciodata acum stiu sigur ca atunci cand cineva are o provocare, ce este catalogata ca “necaz” in gandirea comuna are de fapt o binecuvantare.

Prima oara cand credinta mea a facut un pas spre ideea ca esecul este de fapt un feedback, a fost cand am citit o carte de NLP. Cartea exprima simplu, ca daca ai obtinut un esec, de fapt ai obtinut un rezultat in urma actiunilor tale. Daca nu este rezultatul dorit, atunci trebuie sa-ti schimbi modul de a actiona, pentru ca daca nu-l schimbi, vei obtine in continuare acelasi rezultat.

Tacerea…

Vroiam sa scriu titlul “tacerea este sfanta”. Dar mi-am dat seama ca as limita, cataloga si eticheta ceva ce nu are margini.

De la infranare am ajuns la tacere. Este atat de naturala, adanca si infipta incat ma simt din alta lume.

Ma uit in stanga si dreapta cum lumea se scuipa (sau ma scuipa) si se bate cu pumnul in piept si nici nu mai am vreo motivatie sa intru in joc, sa-i corectez, sa le zic ceva sau “sa le arat eu lor”.

De asemenea am ajuns sa nu mai inteleg agitatia, graba, ingrijorarea. Si mai mult de atat, nici sa nu le judec.

Pana nu demult credeam ca avem o putere. Credeam ca eu fac. Eu dreg. Imi fac planul, il execut, obtin rezultatele. Dar nu este asa.

Cine crede ca oricine poate daca respecta un plan si niste reguli se inseala amarnic. Nu se poate fara vointa divina. De fapt, nu poti face absolut nimic fara vointa divina.

Acum cateva zile am vazut un videoclip cu Arsene Papacioc care zicea ca exista un Duh Sfant in toate, la care si oile se inchina (asa-i zisese mama lui) si ca noi nu putem face nimic – “nici sa albim vreun fir, nici sa miscam vreun fir din cap fara voia lui”.

Foarte mult timp am inteles rabadarea la un nivel superficial.

Pentru mine, rabadarea era asociata cu binecunoscuta zicala “rabdare si tutun”.

Rabadarea, intr-o intelegere superficiala, presupune stres, agitatie, capitulare, violenta, revoltare, fataire si tutun.

Dar rabdarea nu este acest lucru.

Primul nivel al rabdarii l-am inteles dintr-o carte de NLP unde Robert Dilts spunea ca atunci cand vrei sa se intample ceva, trebuie sa astepti ca si cum ai fi in gara si ai astepta un tren.
Stii ca trenul va veni si in acelasi timp esti detasat, calm, stai pe banca si te bucuri de aerul garii.

A fost o data ca niciodata o curte de gaini de ziceai ca e Raiul gainilor pe pamant. Intr-un colt crestea iarba proaspata si frageda, udata de un paraias rece si cristalin. Colo era o bara pe care se cocotau. O capita acolo, o groapa scurmata mai departe. Rame cat curpinde in coltul cu balegar.

In mijlocul curtii de gaini trona un nuc mare si umbros, cu cracile apropiate de pamant. Acolo se puteau cocota gainile cu visuri de preamarire. Stateau pe acea craca de nuc si incepeau sa cotcodaceasca de zor. Cand se intampla acest lucru, Universul avea grija si le arunca o mana de boabe de grau proaspete si de porumb.

Cand intru intr-un vortex negativ primesc sfaturi de la doua tabere. Prima imi zice “mai du-te si tu la biserica” iar a doua imi zice “tu-ti creezi lumea, asta ai atras”. In drumul meu spre Adevar tindeam sa-i cred ba pe unii, ba pe altii. Ne cream lumea sau suntem trasi la socoteala de Dumnezeu pentru greselile noastre?

Arsene Boca spunea ca “prostul zice Doamne miuluieste-ma si ajuta-ma, si prostul se alege cu o boala sau o “nenorocire”. Pentru ca intotdeauna Doctorul De Suflete stie ce e mai bine pentru sufletul tau!”

Sunt aiciacum. Aud tocul ce izbeste asfatul. O vrabie falfaie. Vantul imi suiera la urechi. Voci de vibratie diferite.

Sunt aiciacum. Fosnetul unui celofan. Harsaitul calcaiului pe asfalt. O cheie intr-un buzunar. Un ciript.

Atunciacolo. Aoleu iar va trebui sa ma cert cu cei de sub. Doamne cat de nesimtiti pot sa fie. Senzatie de rau si disperare.

Sunt aiciacum. Pasi de copil ce alearga pe asfalt. Fosnetul unei pagini intoarse. Miros amestecat de parfum.

Atunciacolo. Aoleu doar ego vad in jur. Incredibil cum lumea se invarte in jurul pizdei. Pentru ce exista meltenii astia? Care le este motivatia ultima daca nu iluzia puterii si pizda?

A fost o data ca niciodata un copac. Acest copac tot crestea si se tot marea pe zi ce trecea, pe an ce trecea. In jurul lui era multa iarba, care de la an la an, crestea, se usca si murea. Intr-o oarecare zi, s-a hotarat copacul sa i se adreseze ierbii.

- Tu stii ca vei muri cand va da frigul?.
- Eu? zise iarba. Stai sa vezi ce mor gandeceii cand da frigul. Eu sunt nemuritoare!

Frigul veni si micile insecte murira.

- Uite eu n-am murit! ii spuse iarba copacului.
- Vei muri, stiu acest lucru pentru ca eu sunt nemuritor! zise copacul.