Suntem in anul 2006 in prima zi de Craciun.

Ma uit la televizor (ceea ce n-am mai facut de mult) si vad o petrecere de Craciun “ca la carte”, pentru a cita pe reportarita. Suntem in casa lui Tantareanu. Camera focuseaza pe bradul mare, in fata caruia, un tip mic si indesat, cu un pahar de vin in mana, pe un ton pitigaiat ne spune ce cadouri a primit.

A primit un Audi si sotia un ceas Rolex. Reportarita din studio bineinteles ca nu poate sa spuna Audi ci este advertising corecta si spune “masina scumpa”. In continuare ne este filmata casa din Corbeanca si specialitatile traditionale de Craciun. Porc si preparate din porc. Peste tot la televizor mancare grasa, extrem de grasa.

Ni se repeta aberant ca un “Craciun ca la carte”, “ca in povesti” si asa mai departe. Ce poate fi ca la carte intr-un ospat cu un om mic si indesat, inr-un ospat care va reprezenta un adevarat atac asupra corpului omenesc.

Pentru a intelege si mai bine de ce este totul ca la carte, ni se spune ca si multele animale ale familiei Tantareanu au primit cadouri.

Ma intreb care sunt acelea?

Craciun fericit animalelor.

Acesta este un filmulet care a circulat viral destul de mult. Trimis pe mail sau poate prin messenger.

Vizionati-l daca nu l-ati vazut si daca aveti rabdare.

Nu prea a iesit ce vroiam sa fac defapt

Aceasta este decrierea data de autor. O sa fiu carcotas si o sa precizez ca de fapt defapt se scrie de fapt.

In rest ce pot sa spun. Daca prin asa ceva combatem manelele o sa ma apuc sa le ascult.

Si de ce am combate manelele cand ele sunt un efect si nu o cauza?

Citez pe autor: maneaua ucide mintile lucide. Deci, daca ai mintea lucida maneaua este atata de puternica incat mintea ta lucida nu va face fata…

Pacat ca asa ceva devine viral si a fost trimis in masa de “rockeri”…

O luminita sclipea in atmosfera selecta a unui PUB cu nume select. Si da, ii spun PUB (a se citi PAB) pentru ca n-am cum sa-i spun bar. Doar nu ma duc in bar, ma duc in PUB. Acest PUB avea o denumire in limba engleza, ofcors.

Ma uitam spre el. Da, dinspre el venea acea luminita. De fapt era o oglindire a lumanarii care palpaia lent in camera. Cum el gesticula in sus si jos, lumina lumanarii se reflecta in mici sclipiri. Ochii mei il urmareau. Da, il urmaream… pe el (nu o ea). Avea un pulover negru, elegant. Pe sub pulover iesea gulerul si manecile lucioase ale unei camasi de calitate. Mobile Phone-ul stilat ii era pus pe masa frumos alaturi de altele la fel de stilate si cu bun gust.

Toata atmosfera radia a bun gust. Sclipiri, lumanari, fete frumoase care te serveau. Ca doar, frumoasa este o fata, care ti-o imaginezi in genunchi cum o vezi. Parfumurile iti inundau narile si simturile.

El era acolo. Avea niste degete sprintene. Le urmaream fascinat. Sareau de colo colo, din sos de pizza, sunca si grasimi in papanasi mari acoperiti cu smantana si dulceata. La mana avea doua bratari de aur din care una masiva si una cu silicon. Avea o fata rotunda usor nebarbierita. O voce subtire si pitigaita. Ochii mici priveau inteligent. Cel putin aceasta le era intentia.

Glumele pline de intelepciune se lasau asteptate si nespuse. Cum? Pai sa te invat. Te lasi aplecat pe o parte, preferabil pe cot. Astfel vei crea automat o distanta ce impune respect. Foarte indicat ar fi sa vii si cu cealalta mana in fata sprijind-o de masa agresiv spre persoana careia i te adresezi. Acum, pentru a avea o pozitie completa, trebuie sa-ti umfli pieptul tragand aer in tine, uitandu-te in jos spre celalalt. De efect ar fi, daca ai bratara, sa ti-o scuturi usor la incheietura si sa spui scurt: “Stii ce ti-as zice acum dar ma abtin…”. Te intorci pe urma rapid, zambind, stiind ca toti stiu ce inteligent esti tu si-ti vezi de treaba. Da, acesta este modelul glumelor intelepte dar nespuse din compasiune… pentru tine.

Se bea apa si cola cu lamaie.

Restul erau la fel de stilati, mai mult sau mai putin. Hainele scumpe, esartfele pline de parfum si glumele. Ce glume, ce ne mai distram. Dar cel mai frumos era modul de adresare. De ce era frumos? Pentru ca nu mi l-am imaginat pana acum. Cum putea sa fie? Precum glumele nespuse – jignitor, arogant si mandru. De ce? Pentru a ne dovedi importanta.

Aceasta era atmosfera de bun gust a tinerilor cu statut. Sper sa te mire de ce am zis statut. Daca nu, go check yourself . De ce spun asta? In societatea noastra, statut inseamna cat de mult ai in bani si functii. Toti acced spre o denumire de Manager, Brand Manager, Finance Manager, [pune aici ce vrei] Marketing, CEO si bineinteles money. Asta-i tot cu statutul. Daca-l ai, poti sa fii important, poti sa spui “glume bune” si sa ai autoritate. Foarte putini acced spre valori solide precum: intelepciune, libertate, modestie si multe altele.

…

Dialogul, in afara de poante, era ce vor sa se faca cand vor fi mari (termina facultatea)… vezi mai sus ca deja le-am enumerat.

In concluzie, desi se discuta, el nu prea participa. Era prea important. Isi permitea sa mai intervina sporadic, renuntand la papanasi si uleiuri. Aceasta a fost seara mea selecta.

PS. daca inca nu stii ce era luminita aceea, iti spun… un ghiul de aur.

E in ziar maica. Ce e maica in ziar?
Casa ta! Oau? Pe bune.. nu stiam ca face parte din complexul de vile ce se va construi.

Link catre poza mare cu articolul complet. (4 mega)

Link catre site-ul meu si casa mea.

Cautand pe google.com curierul national, ne apare pagina lor cu urmatoarea descriere:

Continutul acestui site este proprietatea SC Curierul National SA. Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul scris al …

Mdap. Foarte frumos din partea lor sa-si protejeze munca si s-o fure pe a altora.
Poza si continutul de pe www.vileonline.ro nu sunt eliberate sub Licenta Tudor Mateescu si cu toate acestea, imi gasesc poza de la casa in ziar. Poza care trebuie sa intareasca ideea cat de tare este Paradis Village.

Sincer mi se pare stupida intamplarea. Nu ma supar. Oricine ma poate copia si ma poate fura. Este alegerea lui / ei.

Dar cata minte sa ai, sa zici Paradis Village (sat de paradis adica) si sa cauti pe net o poza si s-o publici mintindu-ti cu nerusinare cititorii si inducandu-i in eroare?

Pentru ca asta a facut Curierul National. In acel articol a mintit si si-a indus in eroare cititorii. Acest lucru mi se pare extrem de grav. Nu faptul ca s-au folosit de munca mea (a familiei mele).

Aceasta intamplare spune multe despre deontologia “iubitilor” nostri ziaristi.

O sa le scriu. Sunt curios ce vor raspunde. Astept sugestii.

later edit:
Am gasit pe site-ul lor si articolul in format digital.

http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1278&art=82863

Ei au fost la meci. Steaua-Dinamo sau Dinamo-Steaua.
A fost marele derby, mai exact Dinamo-Steaua(am vazut eu ca asa scria pe ecran Dinamo-Steaua).

Eu am fost la sala. Am auzit cum “mama ce bastoane mi-am luat”, “nu a existat om care sa iasa de acolo sa nu ia bastoane”. Am fugit spre Perla, mi-au bagat gaze lacrimogen, Micutul care-si luase un baston in gura, dupa ce avea sange intre buze i-au mai dat si gazul lacrimogen. Am alergat pe strazi sa scap de ei si au fugit dupa mine. Eram patru. Pe o strada spre Romana ne vad sapte jandarmi si se aliniaza in pozitie sa ne prinda (bata). Am scapat. Le-am dat coate si picioare intre picioare cand erau sa-mi dea cu bastonul. Am prins suta de metri pe secunda.

Au intrat cu caii in noi. Cineva si-a luat 6 bastoane si daca nu era salvarea ar fi murit. O fata a fost batuta mar.

Acestea sunt vorbe care le-am auzit de la 6 persoane care au fost la marele derby. Un meci de cacat. Un meci unde jandarmii au batut, ca atata stiu sa faca. S-o fi trezit la un moment dat unul beat sa injure un jandarm si o galerie intreaga a fost batuta.

Ordinea si disciplina publica au grait. Taxele si impozitele de noi platite s-au dus la niste oameni care asigura linistea publica. Au asigurat-o cu sange si lacrimi.

Acesta a fost marele meci Dinamo-Steaua. Batjocura autoritatilor fata de galerii si batjocura jocului si a arbitrilor.

Atrenorul spune ca “bine ca aveam ceva muschi, daca nu as fi avut coastele rupte”. Are capul usor umflat si altul rade de el. In vestiar un munte de om tatuat se lauda ca nu a luat nici un baston. Intrebat de un tip mic si chel, spune “pai eu am fost de partea jandarmilor”. Se rade copios.

Nu. Nu este o sala de cartier. Este o sala de lux din centrul Bucurestiului a carui ziua a fost.

Intr-adevar un mare derby si ordine publica.

Ultima oara l-am vazut vara trecuta. Era o zi calda de sfarsit de vara. Pe cerul de un albastru adanc, se vedeau norii pufosi si albi ca aura ingerilor.

Ajung in curtea lor mare, colorata de iarba verde si cruda care se odihnea la umbra copacilor. Si acum vad umbra nucului, frunzele si nucile verzi. Vad curtea gainilor si gardul de lemn, vad prunele de pe jos, unele coapte si altele necoapte. Vad florile bunicii extrem de viu colorate si imprejmuite de bolovani rotunzi si colorati. Vad poteca pavata cu pietre late de culori albe si albastrui. Unele pietre sunt mai mancate de timp, mai adancite si printre unele creste iarba.

Vad sezlongul pe care am stat atata timp cand eram mic. Imi aduc aminte cum imi spunea Mosu sa stau la soare sa-mi iasa raceala. Vad ultima scena cu Mosu care mi s-a aratat ochilor. Este cald si stam intre umbra si soare. Unii pe o parte de poteca altii pe cealalta. Bunicul meu sta langa mine la stanga. Ma tine de mana si-mi aduce aminte cum imi spunea “incheietorul de ploton” deoarce eram ultimul care venea la masa. Pe partea cealalta este mama, sora si matusa. Bunica este si ea si unchiul. Se mananca pepene copt de un rosu puternic cu samburi negri. Este o atmosfera extrem de bogata si incarcata de culori puternice, miresme si adieri racoritoare de vant. Vorbim si ne aducem aminte. Cainele din lant se baga si el intre noi si ma linge pe mana in timp ce-l linge si pe Mosu. Era cu palaria lui pusa pe cap, cu cizmele de munca si cu sortul. A curatat picioci special pentru noi.

Printre ulimtele cuvinte pe care mi le aduc aminte sunt “Tudi nu uita, cainele ce alearga mananca”. Mosu a fost un om luptator si darz. El a fost fratele unchiului Nicu. Si Mosu a facut puscarie 1 an de zile. A fost inscenat pentru ca nu-l puteau prinde. A trait in trei regimuri, a trait in saracie si bogatie. A trait sapand pamantul si a trait vazandu-si pamantul furat. Iubea mult pamantul. Tarana neagra o sapa zilnic pentru a planta porumb, fasole, ceapa, rosii, bostani si alte cele cu care se hraneau si cu care-si hranea porcii, caii si gainile. Cand i s-a luat pamantul a ramas cu o gradina pe care o sapa si o muncea zi de zi. Desi avea probleme cu inima si i s-a spus sa se potoleasca, acum zeci de ani, nu s-a lasat. Statea in soare, cu palaria lui, cu sapa in mana si cu glicerina in buzunar. Cand avea nevoie lua o gura si continua. Se aseza si-si taia slana cu un briceag, care tot timpul m-a fascinat. Acel briceag pe langa ca nu mai avea imbracaminte si era tot de fier, avea un cutit uzat si ce mi-a placut cel mai mult, avea o furculita. Cu acel briceag isi taia slanina si ceapa si am impresia ca-l avea din Al Doilea Razboi Mondial. M-a fascinat tot timpul si mi l-am dorit.

O alta imagine vie, cu care am ramas de atunci a fost cum statea pe sezlongul vechi cu panza de cort si-mi spunea, gesticuland din ambele maini la stanga si dreapta, ca viata este ca o corabie intr-un ocean, ca valurile te lovesc din stanga si dreapta si tu nu trebuie sa lasi barca, trebuie s-o manui. E mult spus barca zicea, mai bine zis pluta.

Am plecat tot in aceeasi zi. Le-am zis ca o sa vin si la anul.
Acum cateva luni a murit nu conteaza data, nu conteaza ziua. A murit. Eu n-am ajuns la inmormantare si imi pare bine. Valurile nu m-au lasat sau poate valul bun m-a ferit sa ajung. Din ce mi s-a povestit a avut o inmormantare pe care sunt sigur ca nu si-o dorea. S-a plans si s-a jelit si diavolul numit fatarnicie s-a aratat.

Am aflat cum a murit, la intoarcerea mamei. Am mai aflat o vorba a lui: “la moartea mea fata vreau sa se joace nu sa plangeti”.

A avut o moarte frumoasa si onorabila. A murit in gradina lui in timp ce-si uda rosile. A fost gasit cu fata spre cer, echipat in cizmele lui si in halatul lui de munca, printre straturile sapate si muncite atatia ani. A cazut pe pamantul lui iubit, printre roadele si copii muncii lui. A mers mai departe.

Briceagul lui este la mine de cativa ani de zile. Mi l-a dat cand eram mai mic. Sta in sertarul meu de ani intregi si l-am luat cu mine de multe ori. Ma bucur ca este la mine.

Cand o sa ajung in gradina lui o sa vad locul si o sa-mi infig mana in pamant.

Am 6 ani. Ma duc la scoala. M-au trimis sa invat. De ce? Nu stiu. Mi s-a spus ca in viata trebuie sa ajungi cineva. De mic sunt intrebat ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Nu stiu… avocat, doctor, pensionar.

La scoala, cand autoritatea parentala (adica parintii) erau mai tineri, mi s-a spus: ajuta-i pe altii, notele nu conteaza invata pentru tine. La matematica foile se scriau si se trimiteau in 13 colturi catre colegi. Note: colegii 8,9, 10 eu 5 si 6. “Bravo!” Parintii stiau, profesorii stiau si eu stiam.

Ajung la liceu(economic). Nimeni nu stie acum. Era “capitalista” in care trebuie sa fii competitiv, in care mediul iti este ostil si in care trebuie sa devii cineva. Acest cineva esti daca ai note mari. Daca intri la o facultate de prestigiu, daca esti avocat, doctor, specialist ceva mi se spune. Termin. Nu invat nimic de la liceu. Invat si citesc doar ce-mi place. Mai iau o diploma.

Acced spre destinul incununat de la facultate. Management si lidership mi se spune ca ma invata. Ok…? Invat sa trec. Descopar doua materii frumoase. Bun. Trebuie, dar trebuie obligatoriu sa termin cu nota mare licenta. Cum sa nu…

Am uitat sa spun ca pe timpul facultatii am muncit o luna 8 ore si 30 de minute pe zi. Atunci am realizat.. mda.. aici ajung cineva. Cu diplome mai multe, specializat si cu un orizont mic si ingust (nu de copil) pot ajunge cineva, o autoritate in domeniu. De ce specializare? Simplu. Mari economisti au decis o data si odata ca: divizarea si specializarea e cool.

Colegii alearga ca albinele dupa miere. Vor sa ajunga cineva, vor sa fie bogati, vor sa le demonstreze parintilor ca se pot sustine singuri financiari. Daca vor reusi vor fi mandri. Daca nu, vor fi suparati.. de ce? Pentru ca la doi ani li s-a spus ca trebuie sa fie cineva.

Nu dai la master? Eu vreau sa fac un MBA. Eu vreau sa fac un master, dar la alta facultate. Eu vreau sa fac un curs si sa-mi iau o diploma. Vreau sa am atestat Cambridge. Vreau sa am diploma si nivel de gradul x in x domeniu.

Tu ce vrei sa faci? Eu vreau, sa ma uit admirativ si sa-mi curga balele, cand vad pe cineva in costum, mirosind a Hugo Boss si vorbindu-mi intelept, in domeniul in care el este un consultant de succes.

Si totusi ce vrei? Nu stiu. Sa-mi dau cu opinia.

Unchiul Nicu este unchiul mamei. A avut “trei servicii” cum zicea bunicu. “Tu cop’chila, la el in sat a fost director, invatator si om de serviciu. Avea trei salarii.” Acesta era unchiu Nicu pe care eu nu l-am cunoscut. I se spunea Domnul si avea mobila rotunda si casa cu poarta de fier.

Unchiu Nicu, poate datorita sansei din acea perioada, a fost prins si inchis. A facut puscarie fiind acuzat ca a fost legionar si a oferit adapost legionarilor. In realitate, in marele sat Silvasul de Jos din Hateg, ii venise o ruda, nepotul unui preot din Fagaras. Acestia erau urmariti de comunisti, poate pentru ca au vilolat caprele din curtea ungurilor, nu se stie… Cert este ca in momentul intrarii nepotului pe poarta de fier, au aparut si jandarmii. A fost inchis, trimis la Gherla.

Dupa un timp, considerand ca este om si nu animal a protestat impotriva gardienilor. Ca pedeapsa a fost legat cu lanturi de maini si picioare, uite atat de “lungi si de intinse” mi se gesticuleaza cu mana in jur. Toata ziua a fost nevoit sa stea acolo, in lanturi in fata lagarului.

La sfarsit de zi, pentru a fi invatat minte, toti cei 300 de puscariasi, in timp ce se indreptau spre celule au fost pusi sa-l scuipe. Unchiul Nicu a grait la sfarsit, spune altcineva “Iata, am facut si eu o baie.”

Ce este cert, este ca s-a invatat. De atunci toata ziua se plimba prin lagar cu o sapa, povestind gardienilor cata treaba are si unde este trimis si ce trebuie sa faca. Dupa sapte ani, Domnul si-a vazut copilul pe clasa intai.