Tudor Mateescu

Ultima oara l-am vazut vara trecuta. Era o zi calda de sfarsit de vara. Pe cerul de un albastru adanc, se vedeau norii pufosi si albi ca aura ingerilor.

Ajung in curtea lor mare, colorata de iarba verde si cruda care se odihnea la umbra copacilor. Si acum vad umbra nucului, frunzele si nucile verzi. Vad curtea gainilor si gardul de lemn, vad prunele de pe jos, unele coapte si altele necoapte. Vad florile bunicii extrem de viu colorate si imprejmuite de bolovani rotunzi si colorati. Vad poteca pavata cu pietre late de culori albe si albastrui. Unele pietre sunt mai mancate de timp, mai adancite si printre unele creste iarba.

Vad sezlongul pe care am stat atata timp cand eram mic. Imi aduc aminte cum imi spunea Mosu sa stau la soare sa-mi iasa raceala. Vad ultima scena cu Mosu care mi s-a aratat ochilor. Este cald si stam intre umbra si soare. Unii pe o parte de poteca altii pe cealalta. Bunicul meu sta langa mine la stanga. Ma tine de mana si-mi aduce aminte cum imi spunea “incheietorul de ploton” deoarce eram ultimul care venea la masa. Pe partea cealalta este mama, sora si matusa. Bunica este si ea si unchiul. Se mananca pepene copt de un rosu puternic cu samburi negri. Este o atmosfera extrem de bogata si incarcata de culori puternice, miresme si adieri racoritoare de vant. Vorbim si ne aducem aminte. Cainele din lant se baga si el intre noi si ma linge pe mana in timp ce-l linge si pe Mosu. Era cu palaria lui pusa pe cap, cu cizmele de munca si cu sortul. A curatat picioci special pentru noi.

Printre ulimtele cuvinte pe care mi le aduc aminte sunt “Tudi nu uita, cainele ce alearga mananca”. Mosu a fost un om luptator si darz. El a fost fratele unchiului Nicu. Si Mosu a facut puscarie 1 an de zile. A fost inscenat pentru ca nu-l puteau prinde. A trait in trei regimuri, a trait in saracie si bogatie. A trait sapand pamantul si a trait vazandu-si pamantul furat. Iubea mult pamantul. Tarana neagra o sapa zilnic pentru a planta porumb, fasole, ceapa, rosii, bostani si alte cele cu care se hraneau si cu care-si hranea porcii, caii si gainile. Cand i s-a luat pamantul a ramas cu o gradina pe care o sapa si o muncea zi de zi. Desi avea probleme cu inima si i s-a spus sa se potoleasca, acum zeci de ani, nu s-a lasat. Statea in soare, cu palaria lui, cu sapa in mana si cu glicerina in buzunar. Cand avea nevoie lua o gura si continua. Se aseza si-si taia slana cu un briceag, care tot timpul m-a fascinat. Acel briceag pe langa ca nu mai avea imbracaminte si era tot de fier, avea un cutit uzat si ce mi-a placut cel mai mult, avea o furculita. Cu acel briceag isi taia slanina si ceapa si am impresia ca-l avea din Al Doilea Razboi Mondial. M-a fascinat tot timpul si mi l-am dorit.

O alta imagine vie, cu care am ramas de atunci a fost cum statea pe sezlongul vechi cu panza de cort si-mi spunea, gesticuland din ambele maini la stanga si dreapta, ca viata este ca o corabie intr-un ocean, ca valurile te lovesc din stanga si dreapta si tu nu trebuie sa lasi barca, trebuie s-o manui. E mult spus barca zicea, mai bine zis pluta.

Am plecat tot in aceeasi zi. Le-am zis ca o sa vin si la anul.
Acum cateva luni a murit nu conteaza data, nu conteaza ziua. A murit. Eu n-am ajuns la inmormantare si imi pare bine. Valurile nu m-au lasat sau poate valul bun m-a ferit sa ajung. Din ce mi s-a povestit a avut o inmormantare pe care sunt sigur ca nu si-o dorea. S-a plans si s-a jelit si diavolul numit fatarnicie s-a aratat.

Am aflat cum a murit, la intoarcerea mamei. Am mai aflat o vorba a lui: “la moartea mea fata vreau sa se joace nu sa plangeti”.

A avut o moarte frumoasa si onorabila. A murit in gradina lui in timp ce-si uda rosile. A fost gasit cu fata spre cer, echipat in cizmele lui si in halatul lui de munca, printre straturile sapate si muncite atatia ani. A cazut pe pamantul lui iubit, printre roadele si copii muncii lui. A mers mai departe.

Briceagul lui este la mine de cativa ani de zile. Mi l-a dat cand eram mai mic. Sta in sertarul meu de ani intregi si l-am luat cu mine de multe ori. Ma bucur ca este la mine.

Cand o sa ajung in gradina lui o sa vad locul si o sa-mi infig mana in pamant.